Expediţia 2008

Totul a început în 2004 când subsemnatul şi Călin am încercat să abordăm Mureşul cu 4 bărci, două pentru oameni şi două pentru bagaje (legate la remorcă). Expediţia a eşuat la 4-5 km de Tg. Mureş când s-a votat pentru abandon pe motiv că e plictisitor.

Aşasar ne-am întors cu alt echipaj, forţe proaspete şi dotare mai bună în 2008. Aşa a luat fiinţă ciclul expediţiilor Vâsla Albă. Distracţie, pericole, aventuri dar şi tensiuni aveau să marcheze aceste excursii.

În continuare puteţi citi Jurnalul de Călătorie al expediţiei.

Expediţia Vâsla Albă 2008

Jurnal de bord ţinut de Căpitanul Marian Stan, transcris, tradus, adaptat şi adnotat de matelot Razvan Buz. Ceilalţi membri ai expediţiei sunt: marinar Călin Mureşan, matelot Bogdan "Bagsi" Marcu şi musul Adi.

Sâmbătă – 19.07.2008

12:30 – Trenul ajunge la Târgu Mureş. Mititeii sunt mult prea ispititori, aşa că începem cu o pauză, în cel mai pur stil românesc. După ce ne aprovizionăm cu apă (10 litri de căciulă), urcăm în taxi şi ajungem la locul de ambarcare, după Podul Barajului. (la aproximativ 200m în aval). Unii membri ai expediţiei (Bugsy) au avut ideea nefericită de a se aproviziona şi cu bere, lucru pe care vor ajunge să îl regrete ulterior.

Îmbarcarea dureaza destul de mult, şi este oarecum îngreunată de mirosul pestilenţial răspândit de un câine înnecat, precum şi de căldură, astfel că suntem pe apă abia la ora 16:00.

Pragurile se dovedesc adevărate încercări pentru tânărul echipaj obişnuit doar cu moleşeala Timişului, dar de fiecare dată este trimis un Kamikaze voluntar (adică Stan) şi totul decurge fără mari probleme. În două rânduri, capitanul Kamikaze, dând dovadă de o prudenţă caracteristică, a spus răspicat că nu se poate trece, aşa că a fost urmată o traiectorie pedestră, ocolitoare.

În cursul acestei prime zile, unele probleme ne-au dat bătăi de cap şi ne-au provocat pagube mai mari sau mai mici:

-          Sacul de dormit a lui Stan a fost facut fleaşcă.

-          Bărcile lui Buz şi Adi au compartimentul 1 (fundul bărcii) spart, ele urmând a fi reparate abia la începutul zilei următoare.

-          Pescarii, entităţii parazitare care sălăşluiesc pe malurile apelor mândrei noastre ţări, şi care consideră că apa le aparţine, ne dau indicaţii neavenite de navigare pe lângă firele lor. Totuşi, până acum, niciun incident nu a tulburat liniştea celor două tabere beligerante.

În general suntem priviţi ca simpatie sau compasiune (în functie de starea de ebrietate) de cei de pe mal, ba chiar s-a întâmplat să fim consideraţi marinari curajoşi şi mari exploratori.

20:00 Am gasit un loc de debarcare. Montăm corturile şi mâncăm. Suntem destul de obosiţi, astfel că programul artistic plănuit pentru această seară a fost amânat.

Buz ia primele lecţii de montat cortul, dând dovadă de talent înnăscut, apoi ne culcam multumiţi că totul a decurs bine pînă acum. Stan şi Mureşan dorm înveliţi cu sacul de dormit al ultimului, în ceea ce poate fi considerat cel mai romantic moment al expediţiei.

Ca o notă suplimentară la sfârşitul acestei prime zile: în dreptul localităţii Cristeşti, podul improvizat din tuburi de beton nu permite trecerea bărcilor.

Notă subiectivă asupra zilei petrecute pe Mureş. (matelot Răzvan Buz)

Aş dori doar să remarc ora "atroce" la care a trebuit să ne trezim în această dimineaţă, cred că pe la 4, dacă nu mă înşeală memoria. Păduchele de Stan (de acum înainte vom face referire la dânsul ca d-l Căpitan Stan) a dormit cam trei sferturi din drumul până la Târgu Mureş, tentativele noastre de a-i plasa tot felul de obiecte în gură (pentru cei care nu ştiu, căpitanul Stan sforăie) cu scopul de a-l compromite, au eşuat lamentabil. Pueril, întradevăr, dar trebuia să facem şi noi ceva să treacă timpul.

Buz şi-a pierdut pălăria cu cozoroc scoţând capul pe geam. Să fim serioşi, s-a întâmplat şi la case mai mari, iar unii au fost consemnaţi chiar în literatura clasică. Individul Adi este primul care cedează nervos din cauza lipsei de somn iar teribilismul dus la extrem în face să ingurgiteze un fruct al plantei Capiscus Frutescens (adică thai pepper, piparcă iute), lucru care ajunge să-l regrete până la sosirea la destinaţie, ţinând cont de faptul că nu aveam apă la noi.

           

Duminică – 20.07.2008

După ce Bagsi constată, dis-de-dimineaţă, că Buz şi Adi sunt "lepre", pentru că micul dejun a fost prima activitate după deşteptare, ne pregatim să îmbarcăm. Ajungem în cele din urmă pe apă la ora 10:00, cu o întârziere estimată de 3 ore faţă de scopul propus.

11:00  Echipajul se răscoală. Nu mai vor să tragă la vâsle. Pauză!

În final, pornim din nou cu zel până în jurul orei 12:00, moment în care se consemnează cea de-a doua răzmeriţă pe ziua de azi. Pauză!

Cea de-a treia pauză vine deja firesc în jurul orei 14:00, şi coincide cu mult aşteptatul prânz.

Pe la ora 15:00 ne urnim pe râu, vâslind mai mult în scârbă, până când îl întâlnim pe Nea Petre. Un personaj pitoresc, care ne povesteşte că prin 1980 a făcut şi dânsul o călătorie cu pluta pe Mureş, de la Târgu Mureş la Arad. Ne-a sfătuit călduros să nu navigăm noaptea şi ne-a informat de barjele de la Iernut, respectiv Mintia. Am stat la poveşti preţ de aproximativ 30 de minute, am făcut poze cu el şi nepoţii săi care au profitat şi au urcat la noi în bărci.

            Urmează o perioadă lungă de vâslit, până spre seară când începem să căutăm un loc de campare. Micile probleme cu alcoolul, apărute în timpul zilei, încep să fie uitate. Rămân doar efectele secundare  (dureri de cap, o uşoară mahmureală) care vor trece până a doua zi.

Notă subiectivă asupra zilei petrecute pe Mureş. (matelot Răzvan Buz)

Ţinând cont de faptul că în prima zi a expediţiei am pornit la drum abia în jurul orei 16:00, se poate considera că doar a doua zi (duminică) am început cu adevărat să vâslim. Pe langă obiectivitatea discutabilă care transpiră din rezumatul căpitanului, rezumat prezentat succint mai sus, aş dori să adaug câteva menţiuni, pentru a clarifica anumite nelămuri.

În primul rând a fost CALD. Pentru membrii expediţiei, pregatirea din acest an a costat în parcurgerea unei distanţe de 25 km pe râul Timis, mai bine de o treime din această distanţă fiind parcursă noaptea.(dar asta este altă poveste). Fără experienţă, oarecum nepregătiţi, într-o formă fizică deplorabila (în general, nu doar la momentul expediţiei), am descoperit că este foarte obositor să vâsleşti  pe caniculă. Soarele arde, transpiraţia irită unde pielea se freacă de barcă; bărcile sunt mari şi înaintează greu, totul miroase a lentoare.

Pentru cei nepregătiţi şi fără tărie de caracter a fost puţin cam mult pentru prima zi, deşi aceasta nu înseamnă că încerc să caut o justificare pentru numeroasele răzmeriţe. S-au cerut multe pauze şi s-a înaintat foarte greu. Despre restul dificultăţilor şi a deciziilor neinspirate, într-o altă relatare.

paragraf cenzurat şi scos din relatare

Luni – 21.07.2008

Astăzi am fost mai operativi decât în ziua precedentă. Am ajuns pe apă la ora 9:36. După ce vâslim preţ de aproximativ o oră ajungem la primul baraj. Expediţia trage la mal iar doi voluntari (Stan şi Buz) sunt trimişi în recunoaştere. Aparent, traversarea barajului cu barca pe apă nu este o soluţie viabilă. Sunt trei variante de abordare a situaţiei, care sunt prezentate echipajului după reîntregire.

-          fie se traversează direct barajul, un plan înclinat la aprox 30 de grade, unde debitul apei este foarte mic. Aceasta soluţie nu este agreată din cauza barcilor, al caror material şi-a dovedit lipsa de rezistenţă în ziua precedentă.

-          Aventură super! o cădere de apă de vreo 3 metri, de fapt un plan înclinat la aprox 60-70 grade.

-          Situaţie de selecţie naturală, o intrare abruptă de vreo 2 metri unde cursul este foarte rapid, urmat de o curbă la dreapta iar apoi un repeziş de toată frumuseţea.

Prevăzători (cu excepţia matelotului Buz, care a insistat asupra abordării cu numărul trei), s-a decis ocolirea barajului pe jos. Toată aventura ne provoacă o întârziere de aproximativ o oră. La prânz, ne adăpostim la umbra unei sălcii şi ne relaxăm în bărci lejer, ancoraţi cu cordelina. Unii profită din plin de acest popas, trăgând un pui de somn. Liniştea idilică este tulburată de matelotul Bagsi, care hotărăşte că e timpul să plecăm, pentru că el stă la soare.

În dorinţa noastră de a trece de cel de-al doilea baraj (cel de la Iernut) în aceeaşi zi, vâslim cu hotărâre deşi vântul ne este potrivnic iar curentul este foarte lent. În jurul orei 16:00 zărim barajul de la termocentrala de la Iernut.

Negasind un loc de acostare potrivit nevoilor noastre(bărci mari şi lente pe măsură), improvizăm şi trimitem doi voluntari (Calin şi Buz) să caute o soluţie pentru a ocoli acest obstacol. (abordarea directă a fost eliminată din start, căderea de apă fiind prea abruptă pentru posibilităţile noastre). Evident, cei doi cercetaşi se întorc cu buza umflată: "Am dat de un gard metalic...".

În cele din urmă, Stan voluntarul îşi croieşte o cale prin hăţiş până la o poartă a termocentralei. După pătrunderea (aparent prin efracţie) în incinta termocentralei, are loc întâlnirea cu personalul de pază care ne aduce la cunoştinţă faptul că, evident, accesul nostru este interzis. Interzis a rămas şi Stan (din auzite, martori oculari nu au fost) atunci când personalul de pază i-a adus la cunoştinţă cum că, conform normelor în vigoare, datoria lor este să-l predea instanţelor avizate, în cazul acesta... poliţiei. Lucru care, din fericire, nu s-a întâmplat, deşi modul în care s-a soluţionat această problemă rămâne în continuare un mister. Stan refuză cu îndârjire să vorbească despre acest moment. A fost mult mai tăcut pentru tot restul expediţiei.

Toată această încurcătură a avut şi o parte bună, prin prisma corcoduşelor pe care le-am mâncat cu nesaţ în timp ce Stan era reţinut, care ne-au astâmpărat oarecum foamea.

 În cele din urmă a trebuit să găsim o soluţie de a ocoli barajul pe partea opusă termocentralei, lucru care s-a dovedit a fi foarte dificil. Loc strâmt, noroios, plin de urzici şi alte plante din aceeaşi tagmă care ne-au făcut zile fripte.

Consemnăm cu această ocazie şi un conflict în echipaj, conflict care era să degenereze în violenţă dusă la extrem. Caracterele slabe încep să iasă la iveală. Per total, ocolirea barajului ne-a întârziat cu aproximativ trei ore. Obosiţi, ultimul ţel pentru ziua respectivă a fost găsirea unui loc propice pentru odihnă şi cină.

La cină s-a mâncat slănină(clisă) friptă cu ceapă, o delicioasă supă la plic şi o conservă iar seara se termină în jurul unui flacon de bere şi unul de Trifănească de Satu Mare.

Notă subiectivă asupra zilei petrecute pe Mureş. (matelot Răzvan Buz)

            Legat de conflictul menţionat mai sus, se cuvin o serie de lămuriri suplimentare. Totul a început atunci când matelotul Bagsi, după debarcarea de la barajul termocentralei, şi-a plasat ambarcaţiunea, toată încărcată cu noroi, deasupra "petrolierului" matelotului Buz. Acest comportament provocativ, caracteristic prin prisma cantităţii de pământ implicată genului anelidelor, l-a forţat pe d-l Buz să ia măsuri drastice. Matelotul Bagsi a refuzat să dea socoteală şi a lansat o serie de insulte la adresa respectabilului matelot Buz, lucru care a dus la degenerarea situaţiei.

Conflictul a fost aplanat de către Căpitanul Stan, care de frică s-a ascuns după un pom, în loc să intervină. De fapt, nimeni nu ştie cum a reusit Stan să calmeze spiritele.

Lăsând gluma la o parte, într-adevăr a fost cel mai tensionat moment al expediţiei şi nu există nici o scuză pentru cele două părţi beligerante. A fost oboseala, a fost caracterul slab, a fost vina păduchilor ălora de la termocentrală, nu mai contează. Ceea ce contează este că totul s-a terminat cu bine, la o Trifănească de Satu Mare, iar acest moment doar a solidificat o frumoasă prietenie între cei doi mateloţi. Punct.

Totodată, consider că aceasta a fost poate cea mai reuşită seară, în sensul că am dat în cele din urmă şi de nisip, după 3 zile de mocirlă. O plajă liniştită, cu apă încălzită de termocentrală (puritatea apei este discutabilă, dar este surprinzător cât de puţin îţi arde de curăţenie după o zi întreagă de vâslit), la o slană prăjită cu ceapă, linişte, aer curat şi, bineînţeles, pălincă. Nici nu puteam cere mai mult.

Menţionam ziua precedentă ca a fost cald, lucru care a îngreunat cu mult avansarea pe cursul râului. Un alt factor care a contribuit decisiv la distanţa mică parcursă a fost debitul râului. Faptul că am purces spre sfârşitul lui iulie nu a fost cea mai strălucită idee. Râul a fost mic (au fost pescari care ne-au spus ca este chiar mai mic decât media pentru această perioadă) şi a curs foarte LENT, cu unele porţiuni unde viteză la suprafaţă era practic 0.

Probabil că ar fi fost o idee mai bună să pornim în expediţie undeva la începutul verii, debitul ar fi fost mai mare şi viteza de curgere ar fi crescut, iar canicula nu ne-ar fi creeat probleme, dar apa ar fi fost mai rece (şi nu se poate să nu cazi în apă, cel puţin o dată... pe zi) iar temperatura ceva mai scăzută noaptea.

Marti – 22.07.2008

Am fost foarte puturoşi şi ineficienţi. Alcoolul şi ora târzie de culcare au făcut ca ora de plecare de astazi să fie 11:00. 

Am parcurs o distanţă relativ scurtă când au apărut primele semne ale unei zile dificile: a început să plouă. Ne adăpostim şi aşteptăm să treacă. Pornim din nou la drum iar râul începe să îşi arate şi faţa mai rapidă, dar nu peste mult timp ne vedem din nou nevoiţi să ne adăpostim din cauza ploii. De data aceasta oprirea a coincis cu prânzul. Căpitanul Stan a facut o alegere foarte inspirată pentru acest adăpost: un salcâm. Când în cele din urmă pornim din nou la drum, în jurul orei 16:00, suntem uzi leoarcă.

Vremea potrivnică împarte echipa în două: o parte doreşte să pună vâslele în cui pentru ziua de astăzi, cealaltă parte (în frunte cu Stan) doreşte să continue. Se continuă şi evident că ploaia reîncepe. Ne retragem cu coada între picioare sub nişte sălcii şi salcâmi care ofereau protecţie nulă împotriva apei, iar în jurul orei 17:30 nemulţumirile încep să iasă la iveală. Evident, vinovat de situaţie este Stan...

Exact ca în ziua precedentă, caracterele slabe ies la suprafaţă atunci când echipa este confruntată cu o situaţie dificilă. Bagsi insista ca expediţia să continue pe ploaie (lucru oarecum justificat, ţinând cont de faptul că oricum era ud până la piele), Buz cedează în faţa frigului şi sare în apă să se încălzească, Adi are o ieşire nervoasă; înjurând şi blestemând sare şi el în apă, cedând în faţa frigului iar Călin se mulţumeşte să reproşeze faptul că situaţia actuală putea fi evitată dacă tot echipajul s-ar fi retras în corturi la momentul oportun. Incertitudinea pluteşte în aer, niciun scenariu propus nu mulţumeşte tot echipajul. Aşa cum probabil menţionam mai sus, căpitanul este dădaca tuturor.

A fost nevoit să le reamintească faptul că nu suntem la pension şi că texte ca: "Mă plouă! Vreau la mamaaa..." nu fac cinste unui marinar de seamă. A încercat să-i manipuleze, făcând apel la orgoliul masculin, numindu-i "victime", stratagemă care nu a funcţionat însă.

La ora 18:00 s-a decis purcederea la drum pe o ploaie măruntă, care din fericire pentru moralul nostru a încetat nu peste multă vreme. Trăgând din vâsle, lăsăm în urmă satul Bogata iar după aproximativ o oră se zăresc pe dreapta suburbiile oraşului Luduş.

Trecem încolonaţi pe sub podul rutier din urbe şi 500 de metri în aval găsim un loc de debarcare şi campare. Aici, Călin şi Bagsi pleacă după provizii în timp ce Buz şi Stan montează corturile şi leagă bărcile. Adi există. Mai tîrziu, mâncăm cu poftă şi astfel se încheie o zi dificilă.

Notă subiectivă asupra zilei petrecute pe Mureş. (matelot Răzvan Buz)

Era improbabil să navigăm o săptămână întreagă fără să plouă. Din păcate testul ploii a fost pe jumătate căzut. În primul rând a merge cu barca nu a fost o idee foarte inspirată. Dacă pe de o parte barca gonflabilă oferă cel mai ieftin mijloc de transport pe râu, precum şi loc suficient pentru un număr mare de bagaje, pe de altă parte vine şi cu un număr considerabil de dezavantaje. De exemplu astăzi am descoperit ca este aproape imposibil (cu mijloacele pe care le aveam noi la dispoziţie) să protejăm bagajele de ploaie. Sacii de gunoi au fost inutili (s-au rupt repede) astfel că am folosit pelerina de ploaie (în loc să ne protejăm noi cu ea). Apa se strângea în barcă, sub bagaje.

Ar mai fi de adăugat împotriva bărcii gonflabile şi viteza foarte mică de înaintare, relativă la efortul depus.

Legat de situaţia tensionată de astăzi, d-l căpitan exagerează ca de obicei. Adevărul este că eram ud şi îmi era frig. În aceste condiţii, aflându-ne la o distanţă mică de termocentrala de la Luduş, apa era foare caldă, iar după aproximativ 20 de minute de stat în ploaie şi frig, părea o idee foarte bună. De fapt, după 10 minute de stat în apă s-a dovedit a nu fi fost cea mai strălucită idee a mea, deoarece mi s-a făcut şi mai frig decât afară. Lucru clar, indiferent de situaţie, dacă afară e rece, evitaţi apa. Am traversat Mureşul înot, în speranţa ca, poate, de cealaltă parte voi găsi un pescar care să ne spună unde suntem.

Am găsit un pescar, dar nu s-a arătat foart fericit să mă vadă, e drept că ploua bine, iar eu eram desculţ, în slipi şi cu şepcuţă cu cozoroc pe cap şi ochelari de soare. Poate de aceea nu şi-a chemat câinii înapoi când au început să sară la mine. Pitoresc individ. M-am întors la barcă cu coada între picioare, plouat şi amărât.

Ar mai fi de notat şi escapada nocturnă a lui Călin şi Bagsi, care după ce s-au întors cu proviziile, s-au dus din nou în oraş, unde, după spusele lor, au mâncat cea mai bună pizza din România. Nimeni din echipaj, în afara lor, nu ştie la ce oră s-au întors cei doi hoinari, iar lipsa oricărei referinţe asupra acestei fugi din cantonament din jurnalul de bord ridică noi semne de întrebare asupra obiectivităţii şi autorităţii exercitate asupra echipajului de către căpitanului Stan.

Miercuri – 23.07.2008

Ora de plecare denotă o totală lipsă de responsbilitate din partea echipajului. Am purces pe apă abia la ora 13:00 şi aceasta ca urmare a unui vot foarte strâns, cu 3 voturi pentru şi 2 împotrivă. Nu parcurgem o distanţă prea mare, că echipajul deja şi cere o pauză de masă. Călin mănâncă ceva mai consistent, unii se mulţumesc doar cu o ciocolată. Buz vrea să tragă un pui de somn şi aşa se prelungeşte şederea noastră până în jurul orei 16:00.

Pornim voioşi pe râu către locul de vărsare al Arieşului în Mureş. Suntem informaţi de pescari că imediat după confluenţă există o cădere de apă care nu poate fi trecută cu barca. În cele din urmă ajungem să întâlnim şi Arieşul, un afluent care la prima vedere este înfiorător de murdar. Ca de obicei Kamikaze este trimis în recunoaştere, dar nu reuşeşte să facă o analiză concludentă fără a se apropia la o distanţă periculoasă de cădere. Astfel, sunt trimişi Bagsi şi Călin ca cercetaşi. Sugestia lui Călin a fost că o traversare cu bărcile ar fi posibilă prin partea dreaptă a râului.

Urmările au fost nefaste:

-          Adi s-a răsturnat în apă cu tot cu bagaj.

-          Stan a reuşit să rămână în barcă dar bagajul a căzut în apă.

În rest doar probleme minore, cum ar fi bărci pline cu apă. Ar mai fi de menţionat şi faptul cum că d-l Călin a scăpat de răsturnare printr-un noroc chior, reuşind performanţa de a ateriza fix pe barca lui Adi. E drept, totodată, că a fost "ajutat" de barca pe care momentan o remorca să se întoarcă cu partea laterală spre cădere. În cele din urmă, participăm cu toţii la recuperarea bagajelor. Ca fapt divers, rucsacii plutesc. (cel puţin o perioadă).

Bineînteles că la scurt timp dupa această peripeţie a început şi ploaia. Am montat corturile pe ploaie, am dus bărcile ceva mai sus, ca să nu avem vreo surpriză pe parcursul nopţii şi ne-am culcat destul de muraţi, efectul direct al faptului că bagajele au stat ceva vreme în apă.

Ne culcăm devreme, nu avem chef de socializare.

Notă subiectivă asupra zilei petrecute pe Mureş. (matelot Răzvan Buz)

Mureşul nu este un râu de munte, cel puţin nu pe porţiunea pe care am navigat noi. Deci din punctul acesta de vedere se poate spune că nu este cel mai spectaculos râu din ţară. Nu oferă peisaje care să-ţi taie respiraţia, este lent şi liniştit, dar este foarte frumos. Din păcate nesimţirea şi imbecilitatea oamenilor este prezentă la tot pasul. Cu câteva excepţii notabile (în general acolo unde este dificil să ajungi altcumva decât pe apă) râul clocăie de pet-uri. Nu este greu să-ţi dai seama unde a stat un pescar cu câteva zile/săptămâni înainte pentru că a rămas cenuşa de la foc, vreo două pet-uri de polar şi câteva cutii de bere. Pescarii sunt oameni răi.

Însă Arieşul a fost "cireşa de pe tort". Nu am văzut în viaţa mea atâta mizerie. (explicaţia pe care am primit-o ulterior de la un băştinaş a fost ca a plouat în amonte iar râul, umflându-se, a măturat toate gunoaiele).

 Sincer, am să ma gândesc de două ori înainte să mai fac baie în râurile de la noi. Efectiv nu aveai cum să ocoleşti toate sticlele. Din păcate păţania cu căzutul în apă la s-a întâmplat cu câteva sute de metri mai jos. Sper că nu s-a îmbolnăvit nimeni.

Poluarea se vede cel mai clar în satele prin care trece Mureşul. Fiecare tăran care are casa cu spatele la râu îşi depozitează toate gunoaiele pe malul acestuia, dând dovadă de o mare iresponsabilitate. Autorităţile, la rândul lor, sunt incompentente, dar aici nu mai este nimic nou.

Am scăpat bagajele în apă. Nimeni nu s-a aşteptat la aşa ceva. Nu ne-am luat nici o măsură să ne protejăm cel puţin hainele. (să nu mai vorbim de mâncare, saci de dormit, celulare, etc) Am avut totuşi şansa nu doar ca să "salvăm" câteva haine astfel încât în această noapte să dormim la căldură şi uscaţi, ci şi că a doua zi a fost relativ cald, astfel că restul articolelor ude s-au uscat relativ repede.

Joi – 24.07.2008

Sub pretextul iminentei ploi, ne trezim târziu, urmărim cerul... Buz şi Adi nu se arată prea doritori să purcedem. În cele din urmă, după ce ni se usucă toate rufele, îmbarcăm şi pornim la drum. Este ora 16:00. Nu parcurgem nici doi kilometri când întâlnim un prag. Stan cercetează posibilele cai de abordare din propria barcă, în timp ce Bagsi verfică teritoriul de pe mal. Se hotărăsc, de comun acord, că se poate trece.

Ca de obicei, ne aliniem, Stan trecând primul, apoi urmează Buz, Adi, Călin şi Bagsi. Aparent, totul este în regulă. Curentul puternic de după cădere îi îndepărtează pe primii trei. Totuşi, Stan, cu ochiul său de vultur, a observat că ceva nu este în regulă. Bagsi avea încă o persoană în barcă, în timp ce barca filozofului era prinsă sub căderea de apă.

(filmarea arată momentul în care barca lui Călin a fost prinsă sub curentul de apă. Din păcate, Buzu nu şi-a dat seama imediat de problemă)

            Acostăm cu toţii, Buz şi Adi rămân pentru a recupera eventualele obiecte pierdute pe râu în timp ce Stan fuge spre locul de acostare a lui Bagsi şi Călin cu vestele de salvare. Problema este mai gravă decât părea iniţial. Barca lui Călin era prinsă de vortexul de apă creat de cascadă, iar Bagsi efectuase deja o tentativă eşuată de a o recupera. Planul, în noile condiţii, era să agăţăm la remorcă barca blocată. Bagsi, Buz şi Stan urcă într-o barcă, primii doi dând la vâsle în timp ce ultimul are ingrata misiune de a a agăţa pe cea blocată. Sincronizarea lui Buz şi Bagsi lasă de dorit şi nu reuşim să avansăm din cauza curentului puternic.

            Ne vedem nevoiţi să abandonăm această abordare, şi încercăm alta. Bagsi şi Stan pornesc singuri, reuşesc cu greu să se aproprie de ţintă, Bagsi reuşeste să o lege, îi dă lui Stan cordelina, dar nevolnicul o scapă din mână când când barca lor e prinsă la rândul ei sub caderea de apă. Nimeni nu ştie cu certitudine ce schimb de replici a avut loc cât timp cei doi au fost prinşi sub furia apelor. (aproximativ 2-3 minute) Cert este că în cele din urmă cei doi au ieşit victorioşi din lupta lor cu apele, cu preţul unei vâsle îndoite.

            Partea cea mai dificilă a trecut, urmează ca cei doi să tragă cealaltă barcă de sub torent. Din păcate nici aceasta nu este o misiune simplă, ţinând cont de puterea curentului. Ca totul să fie perfect, cordelina s-a încălcit iar Bagsi pierde vreo 15 minute până să o descâlcescă. 

Chiar şi aşa, cei doi sunt nevoiţi să umple propria barcă cu apă pentru a dobândi inerţie, şi abia aşa, după o luptă înverşunată ce a durat mai bine de jumătate de oră, au reuşit să se întoarcă victorioşi la mal.

            Aici, urmează evaluarea pagubelor:

-          o vâslă ruptă

-          două vâsle îndoite, dar încă utilizabile cu puţin efort.

-          O sanda de-a lui Călin pierdută.

-          Rucsacul lui Călin ud complet. Nimic nu a scăpat de apă, nici măcar mierea.

Urcăm din nou în bărci cu gândul de a acosta cât mai curând şi a întinde corturile. Negăsind nici un loc potrivit, vâslim ajutaţi de Mureş, care curge ceva mai repede, până când ajungem în Ocna Mureş, unde înnoptăm.

Notă subiectivă asupra zilei petrecute pe Mureş. (matelot Răzvan Buz)

Deşi ne aflam de cinci zile pe râu, nu ne-am simţit niciodată viaţa în pericol. Am fost cu toţii surprinşi de forţa de sucţiune pe care curentul de apă o exercita asupra bărcii, parcă era încastrată în ciment şi a fost nevoie de minim două persoane ca să o poată scoate din vârtej. Căderile de apă nu trebuie niciodată tratate superficial, indiferent cât de banale arată. Trebuie abordate întotdeauna cu barca perpendiculară pe cădere şi cu viteza cât mai mare.

Într-un exces de zel ne-am cumpărat veste de salvare. Deşi căpitanul Stan continuă să le considere o investiţie bună, eu personal le găsesc utilitatea discutabilă. Vestele au fost testate pe râu, iar flotabilitatea pe care o oferă este minimă. Practic, pe apă calmă, îţi păstrează capul la suprafaţă şi cam atât, lucru întradevăr util in situaţia în care ai dat cu capul de o piatră şi ţi-ai pierdut cunoştinţa. (caz întâlnit mai des pe apele învolburate de la munte). În situaţia noastră de astăzi, ţinând cont de puterea curentului, tind să cred că utilitatea lor ar fi fost nulă. (nu cred că are rost să menţionez faptul că toţi membri expediţiei ştiu să înoate).

Totodată, capitanul Stan a omis să menţioneze in jurnal caracterul slab al matelotului Trifan, care a fumat un pachet de ţigări (cum au reuşit doar acestea să fie salvate din furia apelor, doar el ştie) cât timp Bagsi şi Stan şi-au riscat viaţa pentru a-i salva mijlocul de transport. Stan a dat astfel, din nou, dovadă de lipsă de obiectivism.

Vineri – 25.07.2008

Ne trezim devreme pentru standardele noastre, însă constatăm că vremea nu va ţine cu noi nici astăzi. Cerul este înnourat iar ploaia este iminentă. Într-o primă fază, decidem să mai aşteptăm, să vedem cum evoluează situaţia.

Din moment ce matelotul Călin avea nevoie urgentă de o pereche de încălţări (sandalele 46 – 45, nu fi măgăroi -  ale lui Buz îl cam strângeau), se trag la sorţi trei ostaşi care pleacă în oraş la cumpărături. Astel Călin, Adi şi Bagsi se întreaptă spre urbea pitorească, în timp ce Stan şi Buz rămân în urmă, la corturi, şi profită trăgând un pui de somn.

După câteva ore de aşteptare, cei trei revin din oraş cu cumpărăturile făcute dar şi cu burţile pline.

Vremea prezintă însă acelaşi caracter incert. La propunerea majorităţii echipajului, aceasta va fi ultima zi a expediţiei. Strângem echipamentul şi pornim pe jos, împovăraţi, spre gară. Luăm trenul până la Aiud unde schimbăm pentru Timişoara, cu precizarea că am plătit şi o amendă pentru ruta Vinţu de Jos – Simeria.

Astfel se încheie expediţia pe Mureş "Vâsla Albă 2008".

Notă subiectivă asupra zilei petrecute pe Mureş. (matelot Răzvan Buz)

Multe nu ar fi de spus referitor la acestă zi, mai ales că a fost cea mai scurtă a expediţiei. Aş dori să remarc lăcomia şi puturoşenia anumitor membrii ai expediţiei care s-au ghiftuit cu mici, apoi s-au laudat arătând pozele din timpul ospăţului, dar nu au sinchisit să facă un amărât de bine şi să aducă 2-3 mici şi celor mai oropsiţi, care au rămas la bază.

Şi bineînteles, era să uit. Controlorii de tren din România sunt nişte mitocani. (probabil că există şi excepţii, dar eu nu le-am întâlnit până acum). Drumul până la Timisoara a necesitat schimbarea unui tren la Simeria. Un foarte "binevoitor" controlor, după prima verificare a biletelor, ne-a sugerat să nu mai aşteptăm să schimbăm trenul până la Simeria, ci să-l schimbăm la Vinţu de Jos. (astfel nu am fi redus timpul total al călătoriei, dar am fi redus timpul de aşteptare pe peron).

Controlorul de pe ruta Vinţu de Jos – Simeria nu a fost însă la fel de binevoitor, şi ne-a amendat pentru că biletul nostru nu făcea referinţă la trenul respectiv, deşi ambele circulau în regim de accelerat. Este drept că, în litera legii, dânsul avea dreptate, şi noi, la rândul nostru am dat dovadă de naivitate, drept care aş fi fost dispus să trec cu vederea această "măgărie", dar bineînţeles că, cu subtilitatea caracteristică, individul respectiv ne-a cerut şpagă. Am luat o amendă satisfăcătoare, dar măcar ne-am păstrat respectul de sine.

Concluzii:

Planul iniţial al acestei expediţii a fost să parcurgem distanţa de la Târgu Mureş la Arad pe râul Mureş. La o scurtă privire asupra unei hărţi a României se poate observa că distanţa parcursă la final este ceva mai scurtă de un sfert din cea propusă. Pe parcursul adnotărilor la intrările din jurnal am menţionat o parte din cauzele acestui eşec, care sunt, nu neapărat în ordinea importanţei:

• Alegerea bărcilor ca mijloc de transport. Bărcile gonflabile opun rezistenţă mare la înaintare şi efortul depus este considerabil. Pentru expediţia următoare urmează a se achiziţiona caiace, cu avantajele şi dezavantajele lor.
• Momentul expediţiei nu a fost oportun. A fost o vară secetoasă, debitul râului fiind foarte mic, ceea ce se traduce într-un curent foarte slab. Plecarea la începutul verii ar fi fost o idee mai bună, chiar dacă apa era relativ rece.
• Am avut prea multe bagaje: 10 litri de apă, multe conserve (conservele în general sunt o idee proastă când pleci la drum pentru o perioadă mai lungă), veste de salvare, multe haine de schimb, lanternă, bere, etc. Toate acestea au îngreunat barca şi înaintarea.
• Lipsa de experienţă şi pregătire fizică: cam totul ce s-a petrecut pe râu în afara navigaţiei propriu-zise ne-a luat prin surprindere, ne-am pirdut bagajele prin apă la căderi, ploaia ne-a udat până la piele, am spart jumătate din bărci. (e drept, cu excepţia "navei" căpitanului Stan, restul bărcilor au fost de o calitate îndoielnică, lucru reflectat însă şi în preţul redus de achiziţie).
•   A fost foarte cald, la amiază înaintarea a fost foarte dificilă, situaţie inerentă perioadei în care am organizat expediţia.
• Am întâlnit şi multe obstacole, cel puţin trei baraje necesitând transportarea bărcilor pe uscat, lucru îngreunat (din nou) de numărul mare de bagaje.

Din lista de mai sus am exclus, intenţionat, alte două elemente care au provocat întârzieri insurmontabile: lenea echipajului – să fim serioşi, am fost trei programatori, un student şi un filozof în concediu – şi, poate mai presus de tot, lipsa de autoritate şi experienţă a domnului căpitan inginer doctor aviator Stan.

Pe scurt, ca să nu o mai lungim, a fost cu siguranţă cel mai reusit concediu pe care l-am avut vreodată. (vorbesc în numele meu, dar înclin să cred că şi ceilalţi membrii ai echipajului au simţit la fel). Abia aştept continuarea expediţiei.

Să ne vedem cu bine la "Vâsla Albă 2009"!