Expediţia 2009

Vâsla Albă 2009

Sâmbătă 11.07.2009

Am plecat la ora 15:15 din Timişoara cu destinaţia Halta Unirea, via Războieni. 

Din păcate, constrângerile de natură morală şi/sau financiară au decimat practic echipajul din precedenta expediţie. Musul Adrian a considerat practica şcolară (dispreţuită de restul echipajului) mai prioritară decât cartografierea ţinuturilor neexplorate de pe râul Mureş, marinar Călin a fost nevoit să renunţe din raţiuni financiare iar marinar Bagsia fost reprezentat de un avatar, în persoana unui bidon ce conţine mâncarea Căpitanului Stan.

            Expediţia a achiziţionat însă un nou membru marcant, în persoana musului Sabina, prezenţă care a compensat restul absenţelor din echipaj. Ajungem în dezolanta gară Războieni la ora 20:20, iar peste o oră urcăm în personal spre Halta Unirea, unde ajungel la 21:30 fix.

Căpitanul Marian îşi face datoria de lider şi cheamă 2 taxi care ne transportă cu aproximativ 300m mai sus de locul unde s-a încheiat precedenta expediţie, lucru care s-a dovedit a fi foarte neinspirat.

Punem corturile pe întuneric şi în prezenţa unor cabaline care ne-au deranjat toată noaptea cu nechezatul şi rumegatul lor enervant.

Notă subiectiva.

Teoretic, pentru expediţia de anul acesta am fost mai bine pregătiţi decât anul precedent, începând cu achiziţionarea caiacelor, care ar trebui să ne ajute să înaintăm mai repede, până la modul în care ne-am împachetat bagajele. Am renunţat la o serie de articole mai mult sau mai puţin inutile (baxurile de bere, o parte din vestele de salvare) iar cele cu adevărat utile au fost atent selecţionate astfel încât să încapă în spaţiul mai restrâns pe care îl oferă caiacul.

Ca fapt informativ, gara din Războieni este gara "oficială" a oraşului Ocna Mureş, lucru pe care l-am aflat de la un taximetrist local.

Duminică 12.07.2009  (23.3Km; 6.9Km/oră; 4ore)

Deşi ne trezim devreme, pornim pe râu abia în jurul orei 11:00. Vremea este mohorâtă şi plouă mărunt, dar nu este frig. Se stabileşte repartizarea echipajului, Stan cu Sabina într-un caiac, iar marinar Buz duce în celălalt caiac o parte din bagaje.

În locul în care s-a încheiat expediţia Vâsla Albă 2008 se află un repeziş. Lipsa de experienţă în manevrarea caiacului şi abordarea repezişurilor îşi spune cuvantul şi întreaga expediţie se răstoarnă în apele surprinzător de calde ale Mureşului. Curentul este puternic şi îi poartă pe "aventurieri" câteva sute de metri până reusesc să urce din nou în caiace. Urmează o anevoioasă operaţiune de recuperare a bunurilor din râu (pelerine, papuci, corturi). În cele din urmă recuperăm majoritatea acestora şi acostăm pentru evaluarea pagubelor.

Corturile şi sacii de dormit sunt ude, s-au pierdut 2 pelerine de ploaie (ambele Buz), aparatul foto a fost stricat iremediabil şi o bună parte din haine s-au udat. Trebuie remarcat faptul că, fiind bine legaţi de caiac, rucsacii nu s-au desprins, făcând mult mai uşoară operaţiunea de recuperare.

Totodată, trebuie să menţionăm şi scăparea de caracter a matelotului Buz, care, în vâltoarea râului, văzând dimensiunea dezastrului, a considerat că expediţia s-a încheiat, lucru pe care l-a regretat ulterior.

În jurul orei 13:00 pornim din nou la drum. Am vâslit până în jurul orei 18:00, când am ajuns în dreptul localităţii Aiud, unde am aşezat tabăra. A plouat mocnit toată ziua, deci nu s-a pus problema uscării hainelor.

Râul este considerabil mai mare decât anul trecut, viteza medie de deplasare în această primă zi fiind de 6.9Km/oră. Chiar şi fără a vâsli, tot aveam o viteză de 3-4Km/oră. Am parcurs distanţa dintre Ocna Mureş şi Aiud în aproximativ 5 ore.

Seara se termina cu o cină copioasă şi un joc de societate.

Notă subiectivă:

Deşi era evident pentru toţii că în acest an curentul este mai puternic, nu ne-am dat seama cu adevărat de diferenţă decât atunci când am ajuns în apă. Din instinct am prins bine de caiac şi am încercat să ajung la mal trăgându-l după mine dar a fost imposibil din cauza curentului şi a greutăţii caiacului. Am încercat să întorc caiacul în poziţia sa normală, dar nu am putut din cauza bagajului din spate. Am reuşit abia atunci când, în cele din urmă, am ajuns într-un loc unde atingeam fundul râului cu picioarele. Este foarte dificil să te urci în caiac din apă, iar dacă mai adaugăm în caiac bagajele şi o cantitate oarecare de apă, sarcina devine aproape imposibilă. Nu am reuşit decât cu ajutorul Căpitanului Stan.

Să încercăm trecerea cu caiacul prin acel loc unde Mureşul se strâmtează a fost o mare naivitate. Anul trecut ezitasem să trecem pe acolo şi eram cu bărcile iar apa considerabil mai mică. Anul acesta am fost mai curajoşi...

Până să ajungem la mal, râul ne-a dus în aval câteva sute de metri, nu foarte mult, dar suficient să ne piară cheful de a ne întoarce să căutăm eventualele lucruri pierdute. Nu regret neaparat stricarea aparatului foto, cât faptul că era prima expediţie de la care urma să nu am poze. Regretabilă a fost totuşi şi pierderea celor două pelerine de ploaie, în condiţiile în care urma să plouă toată ziua...

Interesantă a fost şi recuperarea unei padele care ne-a ajuns din urmă la vreo jumătate de oră după dezastru, pe când ne aflam la mal încercând să ne dăm seama ce se udase şi ce nu. Cum rucsacul meu se afla pe fundul caiacului iar cel al Căpitanului Stan deasupra, după răsturnare rucsacul d-lui căpitan a rămas scufundat în apă în timp ce al meu a rămas prins între cel al lui Stan şi fundul caiacului, unde era bine uscat. Totuşi încă nu folosisem sacii de gunoi cu aţă de legat la gură, ci doar nişte sacii obişnuiţi, aşa că am luat în rucsaci o cantitate considerabilă de apă.

Nu este deloc plăcut să dormi fără sac de dormit sau cu haine ude...

Luni 13.07.2009  (79Km; 6.8Km/oră; 11ore, 38min)

În sfârşit avem soare. Ne trezim la ora 7:00 şi întindem hainele şi sacii de dormit la uscat. pornim la drum cu voie bună în jurul orei 10:30. A fost o zi fără prea multe peripeţii. Am vâslit până seara în jurul orei 19:30, pe o vreme perfectă: soare până după amiază, apoi am beneficiat de câţiva nori pentru umbră. La prima pauză, la ora 14:00, realizasem deja distanţa din ziua precedentă, 25Km, iar viteza medie crescuse la 7.1Km/oră. Ulterior, după confluenţa cu afluentul Târnava, Mureşul s-a lăţit considerabil iar viteza de curgere a scăzut simţitor, iar ziua s-a încheiat cu o viteză medie înregistrată de 6.8Km/oră.

Totuşi am reuşit performanţa de a vâsli 56Km într-o zi, mai mult de jumătate din distanţa totală a expediţiei Vâsla Albă 2008. Am aşezat cortul în dreptul oraşului Alba Iulia, pe teritoriul unei ferme private. Un argat s-a înfiinţat prompt să evalueze situaţia, dar nu au fost probleme. Suntem lăsaţi să înnoptăm liniştiţi cu promisiunea să plecăm de dimineaţă.

Pe parcursul zilei am întâlnit doar repezişuri uşoare, care nu ne-au pus probleme. Cu barca probabil nici nu le-am fi observat, dar păţania din ziua precedentă ne-a evidenţiat slăbiciunile caiacului, astfel că suntem tot timpul în alertă.

Peisajul este mai spectaculos decât cel de anul trecut. Se zăresc şi munţii destul de aproape, dar din păcate nu îi recunosc. Situaţia se va remedia după sfârşitul expediţiei. După-masă a venit şi bine meritata pauză la umbra unor sălcii, amintire plăcută a precedentei expediţii. Din păcate trebuie să mai remarc un singur lucru pentru ziua de azi: omniprezenţa sticlelor de plastic. Peste tot.

Marţi 14.07.2009  (140Km; 7,0Km/oră; 20ore, 10min)

A fost o zi epuizantă. Am purces pe râu la ora 09:30, dornici de performanţă. Până la prânz nu au fost probleme. Râul curge repede, soare este din plin şi puţin vânt pentru răcorire.

Am oprit în satul Meretea la prânz pentru aprovizionare. S-au cumpărat apă şi pâine. Din păcate, băştinaşii nu auziseră încă de coca cola la jumătate de litru sau apă plată. Purcedem din nou iar la kilometrul 111 se decide oprirea pentru o pauză la umbră. Buz, ca un amator, prinde o creangă şi nu îi mai dă drumul decât mult prea târziu. Curentul este puternic, barca ajunge perpendicular pe cursul apei şi se răstoarnă.

Ne retragem pe malul drept pentru evaluarea pagubelor. Hainele din rucsaci sunt uscate, sacul de dormit e uscat, deci totul este în regulă. Se pare ca sacii de gunoi sunt o alegere foarte inspirată. Pauza pe malul drept era oricum necesară, pentru că peste Mureş trece un pod de pontoane pentru maşinile ce transportă nisip. Suntem eficienţi şi la o oră de la dezastru ne urnim din nou la drum.

Până seara nu am mai avut alte probleme, iar după câteva încercări eşuate , găsim un loc de campare în jurul orei 20:30. Locul este dotat cu un corcoduş clasa întâi. Suntem foarte obosiţi, pe Căpitanul Stan îl doare umărul stâng iar matelotul Buz este epuizat. Mâncăm şi ne culcăm. Mâine ne aşteaptă Mintia.

Deşi Buz a întârziat expediţia cu cascadoria lui, azi s-au parcurs 61Km, un nou record al expediţiei, iar viteza medie de dplasare a ajuns la 7Km/oră.

Miercuri 15.07.2009  (200Km; 7,1Km/oră; 28ore, 18min)

Ţinând cont de faptul că ieri a fost o zi epuizantă, astăzi am plecat la drum ceva mai târziu, la ora 10:00. Pentru a evita oboseala excesivă s-a decis să facem pauze mai dese, prima venind la aproximativ 15Km de la pornire.

După ce am înnoptat într-un loc din care aveam o privelişte superbă cu dealul Uroi, dimineaţa am trecut pe la baza sa. Am trecut de Simeria şi de Deva, dar nu fără emoţii. În dreptul localităţii Simeria, lângă un pod rutier, am dat de un repezişcare ne-a surprins prin valurile sale mari. Am luptat puţin să ţinem caiacele de-a lungul cursului şi am trecut cu bine în cele din urmă, dar a fost cu siguranţă cel mai periculos repeziş până acum.

Timp de vreo două ore ni se înfăţişează răzleţ şi cetatea de la Deva. Încet, dar sigur, ne apropriem de Mintia. Deşi în continuare curge semnificativ mai rapid decât anul trecut, Mureşul s-a transformat parcă într-o baltă cu vreo 10Km înainte de baraj. Dăm ceva mai greu la vâsle şi în cele din urmă ajungem la baraj. Acostăm cu 2-300 de metri înainte şi norocul ne surâde. Un pescar într-o pitorească Dacie 1300 (cu numere de Vâlcea) acceptă să ne ducă împreună cu bagajele dincolo de baraj. Dezumflăm caiacele, strângem tot şi în două drumuri a câte 5 minute fiecare suntem de cealaltă parte a barajului.

Cu această ocazie scăpăm şi de gunoiul acumulat pe parcursul expediţiei. Transportul a durat mai puţin de o oră şi cu această ocazie luăm şi o binemeritată pauză la ora 15:00.

Peste două ore mai facem o scurtă pauză de aprovizionare în satul Brănişca, unde Căpitanul Stan "reuşeşte" performanţa de a găsi un minunat loc de acostare din care matelotul Buz era cât pe ce să nu mai poată ieşi, ca o vită. Marian îi cumpără însă tacerea (şi iertarea) cu o jumătate de Coca Cola.

Iată-ne ajunşi în lunca Mureşului. Peisajul este superb, este mai puţină mizerie (probabil din cauza barajului) şi totul pare mai sălbatic. Din păcate prea sălbatic. Deşi convenisem ca la 50Km să căutăm loc de acostat, ne-a luat peste o oră şi 10Km parcurşi să găsim unul acceptabil. În jurul orei 21:00 aşezăm corturile iar la 22:30 se dă stingerea.

Astăzi am parcurs 60Km, iar viteza medie a crescut la 7.1Km/oră. Am navigat peste 8 ore în condiţiile în care am trecut un baraj şi am oprit şi pentru aprovizionare.

Joi 16.07.2009  (264Km; 7,2Km/oră; 36ore, 38min)

            A fost din nou o zi epuizantă în care am stabilit un nou record al expediţiei: 64Km. Am pornit pe râu la ore 09:45 şi am acostat în jurul orei 20:00. A fost o zi fără prea multe evenimente, tot ce ar fi de menţionat ar fi o pauză între orele 15:00 şi 16:00 când Stan şi Buz au tras un pui de somn în caiace la umbra unui copac şi o altă pauză, mai spre seară, care a coincis cu prima explorare pentru echipaj a unei insule pe Mureş, unde şi-au facut şi nevoile.

Totodată, din motive personale invocate de matelotul Buz, s-a hotărât încheierea expediţiei în ziua următoare (vineri), odată cu acostarea în oraşul Lipova. Căpitanul Stan a rezolvat şi problema transportului spre Timişoara, urmând ca în Lipova să ne aştepte un prieten al său cu maşina.

Seara am aşezat cortul pe o insulă, urmând a fi prima noapte petrecută de echipaj înconjuraţi de ape. Din păcate ne aflăm atât lângă drum cât şi lângă calea ferată, dar sperăm să nu fie probleme.

Notă subiectivă:

Astăzi am vâslit mai mult de dublul oricărei distanţe parcurse vreodată pe un râu de către membrii echipajului înainte de această expediţie. Este adevărat şi faptul că lunca nu ne-a pus deloc probleme. Râul este foarte mare şi aparent curge destul de încet. Pauzele de vâslire ne-au dovedit însă că ne înşelăm. Pe anumite porţiuni, caiacul era purtat de curent chiar şi cu 5Km/oră.

Ceea ce ne-a surprins a fost numărul destul de mare de insule pe lângă care am trecut, unele dintre ele, precum cea pe care am înnoptat, fiind relativ mari şi marcate chiar şi pe harta GPS-ului. Prima insulă pe care ne-am odihnit spre seară era ceva mai mică, dar lungă, cu câteva sălcii şi tufişuri, în rest pietriş şi pământ uscat, nimic iarbă, semn ca fusese acoperită recent de ape; oricum un foarte pitoresc loc de picnic.

Cea de-a doua, semnificativ mai mare, ne-a oferit şi loc de cazare. O cărare bătătorită şi prezentă unei oarecare cantităţi de balegă erau semn că pe undeva, apa este suficient de mică să poată trece o cireadă de vaci. Am găsit şi un păr salbatic dar din păcate fructele erau necoapte şi nu se puteau consuma. Insula ar fi fost interesant de explorat, dar eram prea obosiţi.

Deja oboseala acumulată pe parcursul săptămânii îşi spune cuvântul. Deşi peisajul este frumos, se înaintează bine, ne apropriem de obiectiv şi moralul este bun, este deja a cincea zi pe râu. Sunt nespălat (oarecum, ţinând cont de băile nedorite pe care le-am făcut totuşi), poziţia în caiac este destul de incomodă comparativ cu cea din barcă (dacă eşti mai lung de picioare trebuie să ai anumite aptitudini de contorsionist) şi soarele arde tot mai tare pe zi ce trece. Dacă navigezi pe centrul râului parcă eşti în saună, simţi efectiv aburul cald ridicăndu-se. Pe margine este oarecum mai bine, deoarece de la umbra copacilor mai vine câte o adiera mai răcoroasă.

Dacă în zilele precedente mai beneficiasem de câte un nor pentru umbră sau o adiere pentru răcorire, azi ne-a bătut soarele în cap toată ziua. Căpitanul Stan s-a bandajat cu bluze la mâini, pentru a se proteja de arsuri. Am tras ceva mai tare astăzi pentru a lăsa pe mâine o distanţă cât mai scurtă de parcurs, pentru a ajunge acasă la o oră decentă.

Vineri 17.07.2009  (310Km; 7,2Km/oră; 43ore)

Am pornit la drum în jurul orei 9:45 şi am început ziua cu o scurtă escală în satul Bătuţa, unde Căpitanul Stan a cumpărat apa necesară acestei ultime zile. Am mers relativ încet faţă de zilele precedente, cu 2-3 opriri pentru odihnă şi umbră. A fost foarte cald, mai ales spre amiază.

Ajungem în Lipova în jurul orei 16:00 simultan cu norii de ploaie. Debarcăm, scoatem caiacele din apă şi mutăm bagajele pe mal tocmai când începe potopul. O ploaie "de vară", care ar fi trebuit să ţină 5 minute după spusele d-lui Stan, a turnat mai bine de două ore torenţial. Ar fi fost o situaţie foarte neplăcută să ne prindă pe râu. Din fericire, rucsacii erau în continuare înveliţi în sacii de gunoi, astfel încât în afară de faptul că noi am fost uzi până la piele, alte pagube nu au fost înregistrate.

După două ore, tocmai când începea să se răcorească bine din cauza ploii, a ieşit în cele din urmă şi soarele. Am mutat toate bagajele de pe mal la scara unui bloc iar Căpitanul Stan a chemat un taxi care, contra modicei sume de 5RON, ne-a transportat (matelotul Buz plus bagajele) până la gara "oficială" din Radna.

Am uitat să menţionez că transportul pe care Căpitanul Stan îl aranjase în ziua precedentă a căzut din cauza unor neînţelegeri contractuale. Despre gara din Radna ar fi multe de spus, este practic un ecosistem în sine; am avut parte de tot tacâmul: scandal de birt, beţivani, ţigani, nebuni, cocalari şi cerşetori. Pitoresc...

Din păcate, tren direct spre Timişoara nu mai aveam în ziua respectivă, aşa că am luat un personal spre Arad, pe care l-am aşteptat până la ora 22:40, iar În Arad am facut schimbul la personalul de Timişoara la ora 23:38.

Am ajuns cu toţii acasă în jurul orei 01:30. Astfel s-a încheiat expediţia Vâsla Albă 2009.

Distanţa dintre Lipova şi Arad, estimată la aproximativ 50Km, urmează a fi parcursă anul acesta, într-o sâmbătă sau duminică, fără bagaje suplimentare, doar provizii pentru o zi. (distanţa se poate parcurge într-o singură zi).